Băsescu: Cred că Oprea are viitor politic. Chiar dacă MP va negocia cu UNPR, eu nu voi fi la masă

Băsescu: Cred că Oprea are viitor politic. Chiar dacă MP va negocia cu UNPR, eu nu voi fi la masă
Publicat: 03/02/2016, 23:41

Întrebat într-o emisiune la TVR dacă fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a cărui imunitate a fost ridicată miercuri de Senat, mai are viitor politic, Băsescu a spus: „Cred că da”, subliniind că miza protocolului pe care PSD și UNPR îl negociază nu a fost votul de la Senat referitor la imunitatea lui Oprea, ci propunerea liberalilor ca primarii să fie aleși în două tururi.

„Foarte mulți au apreciat că semnarea protocolului este legată de votul de astăzi (miercuri – n.r.). Nu cred. Miza, după părerea mea, este cu totul alta și convingerea mea este că se va semna protocolul mâine (joi – n.r.). Miza nu era votul pentru Gabriel Oprea, miza era votul pentru alegerea primarilor în două tururi”, a declarat fostul președinte.

Băsescu a explicat că a calculat majoritatea parlamentară necesară pentru ca legea liberalilor să treacă de Parlament, iar dacă UNPR susține proiectul, liberalii obțin voturile necesare.

„Eu am făcut socoteala numărului de parlamentari, în care am inclus și pe cei zece deputați ai Mișcării Populare și un senator. Dacă Oprea trece de partea liberală, câștigă liberalii cu vreo șase voturi. Asta este miza protocolului și nicidecum votul de astăzi”, a spus Băsescu.

De asemenea, fostul șef de stat a mai spus că ținta trimiterii în judecată a lui Gabriel Oprea a fost schimbarea procurorului general, însă a precizat că nu are informații în ceea ce privește numirea unui nou procuror general.

„După mine, ținta trimeterii în judecată a lui Gabriel Oprea nu a fost Gabriel Oprea, ci Tiberiu Nițu, altfel referatul ar fi trebuit să cuprindă strict problemele legate de Gabriel Oprea. Am prea multă experiență să mă mai păcălesc cu documente extensive”, a spus el.

Fostul președinte nu a exclus posibilitatea unor negocieri între PMP și UNPR, însă a dat asigurări că el nu va participa la discuții.

„Chiar dacă partidul va negocia, eu nu voi fi la masa negocierilor pentru că eu nu mai am ce să negociez pentru mine, eu nu mai vreau nimic pentru mine de la politică, dar vreau să construiesc un partid”, a mai spus Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Banii se plătesc pe card românilor într-o săptămână. Ordin la Guvern: Să nu se piardă...
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Mesajul transmis de milionar Nick Rădoi după ce a suferit mai multe operații: ”Durerile au...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Magicianul Antonio, cel mai înalt om din România, dezamăgit de participarea la iUmor: „Am făcut...
×